În perioada 10-11 mai, la Palatul Parlamentului, șahul românesc a trăit un moment de referință: debutul circuitului Grand Prix România 2025, cel mai mare turneu de șah organizat vreodată în țară, cu un număr record de 475 de participanți. Dar dincolo de cifre și clasamente, una dintre cele mai emoționante secvențe ale evenimentului a fost prezența copiilor în aceeași sală cu marii maeștri internaționali.
Aproape 200 de copii au participat la prima etapă a circuitului Grand Prix – Educație prin Șah, desfășurată în aceeași sală grandioasă în care, câteva ore mai târziu, urmau să joace marii maeștri internaționali. Aceleași mese, aceleași piese, aceeași atmosferă: o experiență unică, care le-a oferit micilor șahiști șansa de a păși, la propriu, pe urmele marilor campioni.
Această etapă a reprezentat mult mai mult decât o simplă competiție: a fost un prilej de inspirație și de contact autentic cu lumea șahului de performanță. Ea face parte din Programul Național Educație prin Șah, singurul program de șah pentru școli acreditat de Ministerul Educației, și își propune să formeze, cu răbdare și pasiune, viitoarele generații de jucători.
Le mulțumim partenerilor care au susținut acest moment special:
Hidroelectrica
Banca Transilvania
Mobexpert
Imaginile cu zeci de copii jucând în liniștea solemnă a unei săli dedicate excelenței sportive confirmă că șahul nu are vârstă – dar are viitor. Iar acest viitor începe chiar acum.


