Programul Național "Educație prin Șah"
Programul Național "Educație prin Șah"
Programul de formare continuă “Educație prin Șah” este oferit de Federația Română de Șah în colaborare cu Ministerul Educației și Casa Corpului Didactic Ialomița, fiind acreditat prin OME nr. 6426 din 19.12.2022, pe o perioadă de 4 ani.
Obiective
Programului vizează pregătirea cadrelor didactice care predau în învățământul primar pentru a utiliza șahul ca instrument educațional în vederea:
- dezvoltării cognitive a elevilor;
- îmbogățirii metodelor de predare-învățare a curriculumului;
- diversificării metodelor de captare a atenției;
- stimulării motivației elevilor;
- îmbunătățirii relațiilor în grupul de elevi.
Obiective
Participare
Participare
Participanții nu plătesc nicio taxă de participare, aceasta fiind suportată de Federația Română de Șah și de partenerii programului: Hidroelectrica, MOBEXPERT și Banca Transilvania.
Cursul are alocate 12 credite. Cursul se adresează exclusiv profesorilor care predau în învățământul primar (prof. înv. primar / prof. ed. fizică / prof. lb. străine / prof. religie / prof. de sprijin / prof. consilier), în școlile de stat și presupune 50 de ore, din care:
- 20 de ore sincron;
- 30 de ore asincron - studiu individual pe platforma Federației Române de Șah și pe site-ul Chesskid
INFO
Etapele proiectului
Cursul are alocate 12 credite. Participanții nu plătesc nicio taxă de participare, aceasta fiind suportată de Federația Română de Șah și de partenerii programului: Hidroelectrica, MOBEXPERT și Banca Transilvania
ETAPA 1
Acreditarea
proiectului
ETAPA 2
Formarea
cadrelor
didactice
ETAPA 3
Predarea
șahului
în școli
ETAPA 4
Olimpiada
națională
de șah
Statistici
Informații despre program
Programul de formare continuă “Educație prin Șah” este oferit de Federația Română de Șah în colaborare cu Ministerul Educației și Casa Corpului Didactic Ialomița, fiind acreditat prin OME nr. 6426 din 19.12.2022, pe o perioadă de 4 ani.
Formarea cadrelor didactice
Cursul acreditat de formare Educație prin șah a terminat în luna decembrie formarea gratuită a 1250 de cadre didactice din învățământul primar, iar prin alte colaborări și cursuri complementare alte 900 de cadre didactice din învățământul preuniversitar.
Olimpiada națională de șah
Olimpiada de Șah este considerată a fi cea mai însemnată competiție a jocului de şah pe echipe. Olimpiada a fost organizată pentru prima oară în 1926 de FIDE, sub numele de Tournament of Nations.
Acreditarea proiectului
Cursul acreditat oferit de CCD Ialomița în colaborare cu FRȘah își propune să formeze gratuit un număr de minim 800 de cadre didactice pe an din ciclul primar. Proiectul este aprobat până în anul 2026, cu posibilitatea de prelungire a cursului.
Predarea șahului în școli
Acest curs este conceput pentru a oferi cadrele didactice cu competențele necesare pentru a integra șahul ca instrument pedagogic în educația formală, în special la nivelul învățământului primar.